Povara singuratatii

Saptamana trecuta, in cadrul grupurilor din Centrul de Resurse pentru Adolescenti Iasi, am discutat despre povara singuratatii, in asa fel incat adolescentii au inteles ca exista o diferenta intre a fi singur si a te simti singur. Uneori este benefic sa fim singuri. Ne ajuta sa ne uitam in interiorul nostru, sa ne concentram asupra obiectivelor si a prioritatilor pe care le avem, sa ne odihnim. Totusi, exista un sentiment pe care aproape toti adolescentii l-au experimentat macar o data: singuratatea. Ei au definit singuratatea ca fiind un sentiment coplesitor, demoralizator, care te face sa ai o parere proasta despre propria persoana. Singuratatea se traieste de cele mai multe ori intr-o maniera subiectiva, si nu depinde foarte mult de numarul de persoane care sunt in proximitatea noastra (ci mai mult de gradul in care sprijinul acestor persoane este perceput). Ea apare in urma dezamagirilor, din cauza timiditatii, din cauza unei neimpliniri resimtite in relatiile cu cei din jurul nostru. Efectele sunt numeroase: o stima de sine scazuta, tristete, izolare, depresie. Solutiile pentru problema singuratatii au fost dezbatute de catre adolescenti in diade, iar apoi au fost impartasite in grupul mare. Cateva dintre acestea au fost: cultivarea unor hobbiuri, participarea la evenimente, participarea la grupuri de discutii sau de dezvoltare personala, comunicarea nevoilor personale celor din jur.

Activitatea a fost desfasurata in cadrul modelului Oportunitati pentru Adolescenti, implementat de Fundatia “Alaturi de Voi” Romania in parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Iasi, Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi si Directia de Asistenta Comunitara Iasi, cu sprijinul tehnic si financiar al Reprezentantei UNICEF in Romania”